Wednesday, October 3, 2012

Confesiunile unei mamici – partea 1

Pot sa spun ca sunt norocoasa, Dumnezeu mi-a dat un copil sanatos si energic. Dar in ultimele 6 luni am aflat ca meseria de mama este poate cea mai grea (necesita multa multa rabdare!). Si dupa modelul "Neveste disperate" sunt convinsa ca ar iesi un serial pe cinste despre "Mamici disperate", as putea fi cu usurinta unul dintre personaje :) De cand s-a nascut Marcus am stiut ca este un copil deosebit, dar anume faptul ca este deosebit il face poate mai dificil. Fenomenul se defineste in 3 cuvinte: hiper-agitat, nedormit si precoce.
Epopeea a inceput din a doua noapte la maternitate, cand am avut curajul sa-l tin langa mine pana dimineata si nu am dormit deloc. Am descoperit atunci ca al meu copil este certat rau de tot cu somnul si plange extrem de mult din orice. Primele 2 luni a plans incontinuu, de nu stiam ce sa-i fac, imi venea sa plec in lume, plangeam de plansul lui... eram disperata. Un plans din ala isteric de-ti bubuiau creierii, insuportabil. Plangea ziua foarte mult iar noaptea se trezea aproape din ora in ora. Asta cu trezitul des a tinut pana de curand, la 6 luni, cand a inceput sa doarma 4-5 ore legate. La inceput nu simteam oboseala dar pe la 5 luni ajunsesem sa ma ia lesinul pe strada, intrasem intr-o depresie grava pe fon de nesomn. Copilul nu se trezea neaparat de foame, ci vroia sa fie leganat sau tinut in brate.
Pe la 2 luni jumate s-a mai calmat, cand a inceput sa inteleaga ca nu-i suntem dusmani, ba chiar sa ne zambeasca. Dar nu dormea ziua aproape deloc. Adormea dupa un leganat de vreo jumatate de ora si se trezea dupa 10 minute plangand. O luai de la capat si-ti venea sa urli. Nu puteam sa fac nimic, ma solicita 24 ore langa el (valabil si acum). Alaptatul la san a fost si ramane singura metoda de a-l linisti si de a-l adormi.
La fix 3 luni s-a rasucit prima data pe burta si am intrat intr-o noua etapa. Devenise obsedat sa se intoarca pe burta in orice moment, chiar si in somn (ceea ce ducea inevitabil la trezire pt ca isi ridica imediat capul sa se uite in jur). Nu statea (si nu sta nici acum) in aceeasi pozitie 2 secunde la rand. Se sucea, se rostogolea, pana a cazut din pat si am realizat ca e grava treaba: copilul meu este hiper activ (diagnostic dat si de pediatra). Plansul ramanea frecvent si isteric, din orice. A invatat sa-l foloseasca drept arma pentru a atrage atentia si a obtine ce vrea (cam devreme). La 3 luni am renuntat la landou pentru ca ca refuza cu vehementa sa mai stea culcat pe spate. Am trecut la caruciorul sport, pozitie semi-culcata (la care am renuntat pe la 5 luni fiindca vroia sa stea numai ridicat ca sa vada totul in jur). Tot cam din aceasta perioada alaptatul s-a transformat intr-o lupta, caci el nu sta cuminte ca alti bebelusi sa manance; el in timp ce suge da haotic din manute, ma escaladeaza cu picioarele, ma impinge cu capul, incearca sa se intoarca, si sunt nevoita sa-l mut de la un san la altul din 2 in 2 minute. Este extrem de anevoios si solicitant.
La 5 luni si 3 saptamani deja mergea de busilea prin camera... era suficient sa pui un obiect fascinant (telecomanda, mobil, mouse) la oarece distanta si ajungea imediat la el.
Pentru el nu are nici un farmec statul in fund, fiind o pozitie statica; el vrea sa se miste incontinuu. Argint viu e putin spus. Schimbatul de pampers e chinul pamantului, imbracatul se face din pozitie verticala, pe brate, sau distrat de o a doua persoana. Nu sta pe spate nici daca dansezi in fata lui. De la 3 luni pana cand a inceput sa se deplaseze a stat numai pe burta (fenomen pe care nu l-am mai auzit la nimeni).
Exact de cand a implinit 6 luni a intervenit o noua obsesie – ridicatul in picioare. Exerseaza oriunde prinde ceva de care sa se sprijine si reuseste daca are stabilitate. La 1 noaptea majoritatea bebelusilor dorm dusi, numai al nostru sta in picioare in patut cu mainile prinse bine de margine. Nu adoarme decat tarziu dupa miezul noptii, iar ziua daca doarme jumatate de ora deja ma declar multumita. Are nevoie de foarte putin somn, in comparatie cu alti bebelusi, iar ca sa doarma trebuie leganat incontinuu... Ziua umbla prin casa si se prinde de sertare, dulapuri, scaune, se loveste. Tarcul, patutul si scaunelul de masa reprezinta deja niste inchisori care il priveaza de libertate si protesteaza vehement daca il tinem acolo mai mult de 5 minute.
Eu atata perseverenta, hotarare si ambitie nu am vazut la nimeni pana acum. Nu stiu ce va fi mai departe dar pana acum copilul nostru a realizat in timp record ceea ce si-a propus: 1) sa se intoarca pe burta (la 3 luni), 2) sa se deplaseze de-a busilea (la 5 luni), 3) sa se ridice in picioare (la 6 luni). Anticipez ca urmeaza mersul pe la 8 luni, ceea ce ar fi foarte precoce.
Cine s-ar fi gandit ca va fi atat de greu? Unii copii sunt cuminti, nu plang, nu se agita atat de mult, uneori sunt aproape tentata sa invidiez alte mame. Dar pana la urma tot al meu e mai bun... sunt mandra de el si il iubesc la nebunie. Cand adoarme in bratele mele sau ma mangaie pe piept cu manuta in timp ce papa la san este un inger si mi-e cel mai drag.